Teorie șocantă în cazul oamenilor dispăruți cu zborul Malaysia Airlines

de: Bianca Prangate
29 01. 2018

Epava avionului malaezian dispărut în zborul MH370, dacă va fi găsită, ar putea să fi rămas conservată ca o capsulă a timpului, din pricina adâncimii și temperaturii apelor din Oceanul Indian.

Dacă avionul este aproape de fundul oceanului, cadavrele din el ar putea să fi rămas în mare parte conservate. Investigatorii ar putea înțelege într-un final cauza prăbușirii. „Poate fi un loc foarte tăcut cu foarte puțin oxigen”, a explicat oceanograful Dr. David Gallo, co-lider în căutările pentru rămășițele avionului Air France, din zborul 447, care se prăbușise în Oceanul Atlantic în 2009. „La suprafață nu este același lucru, așa că adâncul oceanului poate fi ca o capsulă a timpului care conservă totul”.

Avionul Air France care se prăbușise în Atlantic în 2009 a rămas pe fundul oceanului la patru kilometri adâncime vreme de doi ani înainte să fie găsit. Ambele cutii negre ale avionului au fost găsite într-o condiție suficient de bună pentru a-i lumina pe investigatori cu privire la cauza accidentului, deși fuseseră scufundate atât de mult timp.

„Chiar dacă intră apă la ele, există modalități de a preleva, totuși, fragmente de informații”, a spus Gallo. „Acum în cazul MH370 este puțin diferit, pentru că avionul zburase pentru vreo șapte ore, și nu știu ce informații ar mai fi rămas în cutia neagră. Se tot rescrie singură”.

În momentul de față, zona de căutare pentru avionul malaezian include vulcani, creste și căderi de până la cinci km adâncime. Presiunea la asemenea adâncimi este extrem de mare, dar cutia neagră ar putea să fie încă intactă, dacă se află alături de restul ruinelor. Cutia neagră a avionului se află în coada avionului, care adeseori cade în timpul unei prăbușiri.

Dacă nu va fi găsită cutia neagră, investigatorii mai au și alte surse pentru a descifra misterul. „Să spunem că intri în cabina piloților, te uiți la setări”, a spus Gallo. „Te-ai putea  uita la însuși corpul aeronavei – cum sunt unele părți îndoite sau rupte sau zgâriate sau arse. Este ca o scenă a crimei, o scenă a crimei subacvatică”. M

Mai mult, în cazul zborului 447 Air France, cadavrele au rămas în mare parte intacte, deși avionul s-a rupt în bucăți – acest lucru i-a ajutat mult pe investigatori. „În Air France erau cadavre oarecum conservate,” a zis Gallo. „Avionul era dezintegrat, dar erau porțiuni cu rânduri de scaune și mulți oameni încă în scaunele lor”. Oceanograful a zis că alte informații vitale pentru investigatori sunt și prezența sau absența căpitanului din cabina de pilotaj, precum și prezența altcuiva.

Căutările pentru avionul malaezian au durat patru ani, fără niciun rezultat. Gallo nu crede că acest lucru înseamnă că epava zborului MH370 nu va fi găsită, la fel ca în cazul Air France 447. „În cazul nostru, în primul an nu l-am găsit”, își amintește el. „Am petrecut două luni căutând, dar nu am găsit Air France. Dar când am mers a doua oară l-am găsit în vreo săptămână”.